Fiecare persoană care accesează una sau mai multe aplicații din ecosistemul Expressoft va face acest lucru pe baza unui set de permisiuni alocat și înregistrat în sistem, numit utilizator. Accesul în aplicații se face apoi pe baza adresei de mail și a parolei setate pentru acea persoană, iar drepturile de operare sunt cele configurate în cadrul rolului de securitate care i-a fost alocat.
Este important să asociezi rolul potrivit fiecărei persoane care accesează sistemul în funcție de responsabilitățile pe care le are.
Tot la nivelul fiecărui utilizator sunt definite drepturile asupra fiecărui salon definit în afacerea ta, precum și comisioanele personalizate aplicabile vânzărilor anumitor tipuri de produse. MyBusiness îți permite să gestionezi utilizatorii aplicațiilor MyBusiness și MyCheck.
Urmează acești pași pentru a accesa pagina Utilizatori:
Loghează-te în MyBusiness cu un utilizator care are drepturi de a accesa meniul Configurări.
Alege compania pentru care dorești să faci modificări.
În pagina principală a aplicației, deschide meniul Configurări și selectează opțiunea de meniu Utilizatori.
În pagina Utilizatori poți vedea toți utilizatorii definiți în sistem, îi poți filtra pentru a regăsi utilizatorul dorit, poți adăuga utilizatori noi, îi poți modifica pe cei existenți (le poți configura drepturi de operare pe saloane și locații și le poți personaliza comisioanele) prin apăsarea pe numele complet al utilizatorului, sau îi poți dezactiva.
Utilizatorii definiți în sistem au afișat numele complet al persoanei, rolul de securitate atribuit fiecărui utilizator, precum și adresa de mail asociată contului utilizatorului. Dacă dorești dezactivarea unui utilizator, la modificarea acesteia apasă butonul Dezactivează.
A fost de ajutor articolul?
Grozav!
Mulțumim pentru feedback
Ne pare rău! Nu am putut fi de ajutor
Mulțumim pentru feedback
Feedback trimis
Apreciem efortul dumneavoastră și vom încerca să modificăm articolul